Cursuri PlaYouthDin viața PlaYouth

Experienţa noastră alături de Asociaţia „Ana şi copiii”

By 24 iulie 2017 No Comments

Vrem să împărtăşim cu voi una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am avut în ultima perioadă. Trainerii PlaYouth au făcut cunoştinţă cu asociaţia care are ca misiune prevenirea abandonului şcolar şi familial. Centrul de zi “Ana și Copiii” este locul în care găsești mulți copii curioși, căldură, energie și oameni buni. Iar noi ne bucurăm foarte mult că vara aceasta am început aici primul curs de bune maniere “Te rog și mulțumesc” cu toți copiii din acest centru, aflat în București.

În timpul cursului, cei mici au învățat ce e bine să facă într-o zi: începând cu momentul trezirii, când salută toată casa, spunându-le tuturor bună dimineața, până când se pun la somn și citesc povestea alături de părinți, iar apoi le urează să aibă noapte bună şi vise dulci.Cu cei mai mari, am vorbit mai mult despre relațiile cu ceilalți oameni și despre rolul prietenilor în viața lor. Am analizat împreună care sunt nevoile fiecăruia și prin ce metode le pot satisface. Am realizat cât de important este să ne respectăm și că până și cei mai “răi” din gașcă au reguli pe care trebuie să le respecte. Apoi, am vorbit despre unde vrem să ajungem şi cum putem face acest lucru. A fost un moment în care mulți dintre copii și-au dat seama că vor să creeze ceva mai frumos pentru familia lor, indiferent de condiţiile în care ei s-au dezvoltat.

Fetele au recunoscut că îi apreciază pe băieții care sunt cuminți și se comportă respectuos cu ele. Iar băieții, la rândul lor, au admirat fetele care știu să comunice despre lucruri interesante.Dar cursul nu se rezumă doar la discuții libere. Ne-am jucat folosind cuvinte uzuale și pasiuni, iar apoi ne-am făcut autoportretele. Nu, nu am vorbit încă despre bunele maniere la masă, nu am ajuns la acest subiect, dar vă asigurăm că ei le cunosc și ştim că au nevoie să cunoască şi valori umane, mai importante. 🙂 

Sperăm din tot sufletul să reușim să avem o mică contribuție în viața lor. Credem că este important să îi ajutăm să spună în cuvinte lucrurile pe care nu au avut cum să le împărtășească până acum.

Mai multe despre Asociaţia „Ana și Copiii” aflați aici.

Dacă vreţi să contribuiţi şi voi la misiunea lor, fiţi cu ochii pe noi, pentru că pregătim un proiect comun, care să contribuie la dezvoltarea celor mici, cu ajutorul vostru.