Atelier Dezvoltare personală pentru copii

Pentru menţinerea și echilibrarea stării de creștere sănătoasă, este inteligent să investigăm în ce fel de mediu ne aflăm și modalităţile de interacţiune cu acest mediu.
 
Avem impresia că trăim în 2 medii, unul intern și unul extern. Ajungem de multe ori la neputinţa realizării relaţiilor corecte dintre aceste medii și implicit nu vedem întreaga mișcare la care ne putem regla pentru a avea și primi rezultatele cooperării la cel mai înalt nivel.
 
Acest atelier introduce copilul în cursul de 3 module a câte 4 întâlniri, în care vom:
 
1. Evidenţia programele negative pe care le absorbim sau sunt impuse în societatea de astăzi;
2. Pune o lumină clară asupra legăturilor lipsă sau rupte, în relaţia dintre mediul intern și cel extern al sinelui;
3. Oferi tehnicile necesare unei stăpâniri și verificări de informaţie nouă care apare spontan în dieta noastră (fizica, sufletească și spirituală) sau prin informare din partea altora;
4. Ajuta la crearea spațiilor (luminoase) de comunicare pentru schimbul ușor și potrivit de informaţie între / dintre oameni;
5. Oferi alternative la informaţia deja existentă în școli, și înflorește Umanul din fiecare.
6. Întări și însănătoși:
– capacitatea de a îndepărta programele limitative ale acțiunii sau gândirii: competitive, egocentrice, invidioase, agresive, dificile sau de inferioritate;
– responsabilitatea pentru corpul fizic și energetic, autodisciplina, cooperarea, creșterea pozitivă variată pentru caracterul sinelui, reglează disciplina familială, permite interacțiuni la o vibraţie mai înaltă.
7. Ajuta la împuternicirea caracterului, pentru a ieși la suprafaţă și pentru a își depăși limitele împreună cu toți cei cu care se dorește cooperare și cocreaţie;
8. Conștientiza toate relaţiile vizibile și invizibile dintre fiinţe;
9. Accesa stările înalte de conștientizare prin perceperea clară a Acţiunii Continue;
10. Lumina complexitatea Sinergetică;
11. Oferi acces la o viață misterioasă și plină de bucurii.
 
Costul atelierului este de 75 RON și include toate materialele necesare realizării lui.
Înscrie-te la Atelier, apăsând pe buton!

Locaţia evenimentului: Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.
Avem doar 10 locuri disponibile, iar atelierul se adresează copiilor cu vârste între 5 și 12 ani.
Nu ezitaţi să ne contactaţi pentru detalii suplimentare la numărul de telefon 0755 655 566 sau la adresa de e-mail: [email protected]

————————–————————–————————–———————————————
Desfășurăm activităţile cu un număr mic de participanţi, în așa fel încât atenţia trainerului să fie distribuită egal către toţi și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activităţi.

Părinţii aleg activitățile noastre pentru că aici copiii lor învaţă ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilităţi precum încredere în sine și în ceilalţi, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalţi, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alţi copii.

Dacă simţi să recomanzi activităţile PlaYouth și altor părinţi pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!
—————————————————————————————————————————————–
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău în relaţie cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intrăm în conversaţie. Scrie-ne pe [email protected] sau intră direct pe site-ul nostru www.playouth.ro