Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Atelier de dezvoltare emoțională și cognitivă pentru copii

duminică, 30 octombrie , 2016 / Ora 15:00 - 16:30

60RON
Atelierul va îmbina jocuri creative, exerciţii de scriere creativă şi exerciţii de verbalizare si exprimare emoţională.
Copiii vor fi încurajaţi să se exprime spontan, pornind de la tehnici de creaţie, jocuri de rol şi exerciţii de storytelling care le vor antrena imaginaţia şi îi vor ajuta să se descopere pe ei înşişi.
Toate atelierele vor avea caracter practic şi toţi participanţii vor contribui în mod egal inventând, experimentând, analizând, propunând şi testând idei şi scenarii narative. Scopul întâlnirilor este conștientizarea modului în care interacționăm, ne exprimăm, gândim și acționăm.
 
Atelierele vor oferi copiilor un spaţiu neîngrădit unde fantezia lor se va putea exprima liber, pornind de la plăcerea jocului şi ajungând până la exprimarea personalităţii individuale.
 
De ce joc?
 
Prin joc copiii învaţă să socializeze, să comunice cu ceilalți, descoperă diferența dintre bine și rău, dintre eu și celălalt, dintre vis și realitate. Astfel, își explorează talentele, speranțele de viitor, își descoperă limitele și își definesc temerile pe care apoi le pot înfrunta cu mai mult curaj.
 
De ce poveste?
 
Totul pornește de la “A fost odată….”. Curajul de a da forma poveștii tale este primul pas către dobândirea încrederii în sine. Copiii vor fi încurajați să se exprime creativ prin tehnici de creație, jocuri de grup și exerciții de storytelling care le vor antrena imaginația şi îi vor ajuta să se descopere și să înțeleagă mai bine lumea.
 
Atelierul de dezvoltare emoțională și cognitivă va avea loc Duminică, 30 Octombrie, între 15.00 și 16:30, iar copilul tău va avea ocazia să:
 
– își îmbunătățească abilităţile de exprimare orală și scrisă;
– își dezvolte vocabularul general;
– înțeleagă și să folosească corect termenii specifici sferei inteligenței cognitive și afective;
– își dezvolte simțul de observație și spiritul de iniţiativă;
– își deprindă abilități de muncă în echipă;
– își exerseze comunicarea, dialogul și prezentarea de sine;
– își depășească temerile, complexele și anxietățile;
– își crească empatia și să își dezvolte inteligența emoțională;
 
Participarea se face pe bază de confirmare după ce te înscrii în formular din dreapta.
inscrie-te
 
Acest atelier se adresează copiilor între 7 și 12 anișori.
 
Locația evenimentului: Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.
 
Avem doar 8 locuri disponibile. Desfășurăm activitățile cu un număr mic de participanți, în așa fel încât atenția trainerului să fie distribuită egal către toți și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activități.
 
Costul este de doar 60 de lei și include toate materiale necesare realizării activității.
 
Trainer: Luciana Grosu, psiholog educational, formator și jurnalist cu Master în Psihodiagnoză Cognitivă și Consiliere Psihologică. Luciana are atestat de liberă practică în Psihologie Educaţională din partea Colegiului Psihologilor din Romania şi studii în domeniul Jurnalismului şi Comunicării. Este certificată ca Formator şi are experienţă în activităţi de facilitare multiculturală, mentorat şi consiliere psihologică pentru copii şi tineri. Luciana este pasionată de atelierele creative pentru copii şi de jocurile educative care nu plictisesc. Sursele ei de inspiraţie sunt basmele, aminitirile din copilărie şi poveştile de viaţă cu final fericit.
În funcție de cerere și interes, atelierul se poate continua cu un curs de dezvoltare emoțională și cognitivă.
 
Părinții aleg activitățile noastre pentru că suntem deschiși să purtăm discuții cu ei în ceea ce privește comportamentul copilului și îi încurajăm mereu să își facă timp să stea cu ei, să îi asculte și să aibă inițiativă în a le prezenta jocuri, activități ce îi vor apropia.
 
Dacă simți să recomanzi acest atelier sau alte activități PlaYouth și altor părinți, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ți-am fi extrem de recunoscători. Mulțumim!
 
—————————————————————————————————————————————–
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relație cu tine! Iar ca să te edifici, te invităm să intrăm în conversație. Scrie-ne pe [email protected] sau intră direct pe site-ul nostru www.playouth.ro

Detalii

Data:
duminică, 30 octombrie , 2016
Timp:
15:00 - 16:30
Preţ:
60RON

Loc de întâlnire

PlaYouth
str. Barbu Delavrancea, nr.15, interfon 5
București, 011351 România
+ Harta Google
Telefon:
0755 655 566
Sit web:
www.playouth.ro