oct.
6
sâm
Curs de Chimie Distractivă pentru copii @ PlaYouth
oct. [email protected]:00 – 13:00

Cursul de Chimie îi provoacă pe copii să experimenteze, să pună întrebări și să învețe jucându-se.

Chimia reprezintă o sursă nesecată de experimente prin intermediul căreia învățăm tot mai multe despre fenomenele din jurul nostru și despre substanțele cu care intrăm în contact în viața de zi cu zi. De asemenea, ne îndeamnă să experimentăm cu propriile mâini și să tragem concluzii, atât singuri, cât și împreună cu ceilalți colegi.

Printre beneficii se numără creșterea încrederii în sine, dezvoltarea capacității de a acționa, precum și cunoașterea substanțelor întâlnite în laborator.

Ce învață concret copilul în cadrul cursului?

  • noțiuni de bază despre regulile de lucru în laboratorul de chimie și sticlăria utilizată în laborator;
  • noțiuni despre apă, aer, foc, nisip;
  • noțiuni despre amestecuri miscibile și nemiscibile, despre fenomene precum dizolvare, topire, agitare;
  • își dezvoltă abilitatea de a lucra singur și în echipă;
  • își dezvoltă abilitatea de a asculta activ și de a-si cultiva curiozitatea.

Noțiunile vor fi prezentate într-o manieră teoretică, dar mai ales practicăCopilul va  învăța făcând experimente.

Cursul este structurat în 3 module a câte 4 întalniri fiecare. Durata fiecărei întalniri este de 2 ore.

Prețul pentru 1 modul este de 320 de RON, iar la achiziționarea mai multor module, se aplică următoarele reduceri:
Primele 2 module: 600 de RON;
Toate cele 3 module: 870 de RON.

V-am pregătit și o prezentare detaliată a cursului, așa că, nu ezitați să ne scrieți pentru a v-o trimite pe adresa de e-mail.

Înscrierile se fac în formularul din dreapta.

Pentru întrebări, nu ezitați să ne contactați.

MENȚIUNI:

  • Cursul are loc Sâmbăta, de la ora 11:00 la 13:00.
  • Locația cursului este Barbu Delavrancea, Nr. 15, Etaj 2, Interfon 5, Sector 1, București;
  • Prețul include materialele de care copilul tău are nevoie pe întreaga perioadă, gustare sănătoasă și apă.
  • Acest curs se adresează copiilor, iar ei trebuie să aibă între 6 și 12 ani pentru a participa la curs.
  • Puteți începe doar cu un singur modul acum sau cu ambele, ca să puteți beneficia de reducere.
  • Avem 8 locuri disponibile pentru grupa de curs. Desfășurăm activitățile cu un număr mic de participanți, în așa fel încât atenția trainerului să fie distribuită egal către toți și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activități.

Părinții aleg activitățile noastre pentru că aici, copiii lor învață ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilități precum încredere în sine și în ceilalți, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm, copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalți, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alți copii.

Dacă simți să recomanzi acest curs sau alte activități PlaYouth și altor părinți, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ți-am fi extrem de recunoscători. Mulțumim!

Aici puteți vedea cum se desfășoară un atelier de chimie distractivă!

PlaYouth Curs Chimie distractiva pentru copii

oct.
10
mie
Curs de Chimie în Bucătărie @ PlaYouth
oct. [email protected]:30 – 20:00

Cursul de Chimie în Bucătărie îi provoacă pe copii să experimenteze, să pună întrebări și să învețe jucându-se.

Cursul ”Chimie în Bucătărie” își propune să îi inițieze pe copii în arta gătitului, cu pași mici, începând cu noțiunile de bază:

  • Cum ne protejăm pe noi și pe cei din jur când gătim;
  • Cum folosim și îngrijim bucătăria;
  • Rolul mănușii și al șorțului în bucătărie;
  • Ce este o plită electrică și cum funcționează ea;
  • Ce fel de materiale sunt potrivite pentru încălzirea preparatelor;
  • Reciclarea substanțelor și recipientelor din bucătărie, care este legătura dintre chimie și bucătărie.

Noțiunile vor fi prezentate într-o manieră teoretică, dar mai ales practicăCopilul va învăța făcând experimente.

Scopul acestui curs este de a oferi copiilor oportunitatea de a găti singuri preparate simple, dulci și gustoase, sub îndrumarea atentă a Gabrielei. Își vor dezvolta abilitățile de coordonare în bucătărie, colaborare și încredere în forțele proprii.
Fiecare întâlnire din cadrul cursului va aduce în atenția copiilor, pe lângă o rețetă delicioasă, și un subiect de interes social.

Vom aborda teme precum: sortarea responsabilă a deșeurilor, păstrarea în mod adecvat a alimentelor, reguli de etichetă și bune maniere la masă, alegerea vaselor corespunzătoare pentru prepararea diferitelor feluri de mâncare.

Rolul întâlnirilor este să îi învețe pe copii și să îi responsabilizeze privind impactul pe care îl pot avea acțiunile lor asupra mediu înconjurător.

Cursul este structurat într-un modul de 5 întâlniri. Durata fiecărei întâlniri este de 1,5 ore.

Prețul pentru cele 5 întâlniri este de 500 de RON.
V-am pregătit și o prezentare detaliată a cursului, așa că, nu ezitați să ne scrieți pentru a v-o trimite pe adresa de e-mail.

Înscrierile se fac în formularul din dreapta.
Pentru întrebări, nu ezitați să ne contactați.

Mențiuni:

  • Cursul are loc Miercuri, de la ora 18:30 la 20:00.
  • Locația cursului este Barbu Delavrancea, Nr. 15, Etaj 2, Interfon 5, Sector 1, București;
  • Prețul include materialele de care copilul tău are nevoie pe întreaga perioadă, gustare sănătoasă și apă.
  • Acest curs se adresează copiilor, iar ei trebuie să aibă între 6 și 12 anișori pentru a participa la curs.
  • Puteți începe doar cu un singur modul acum sau cu ambele, ca să puteți beneficia de reducere.
  • Avem 6 locuri disponibile pentru grupa de curs. Desfășurăm activitățile cu un număr mic de participanți, în așa fel încât atenția trainerului să fie distribuită egal către toți și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activități.

Părinții aleg activitățile noastre pentru că aici, copiii lor învață ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilități precum încredere în sine și în ceilalți, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm, copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalți, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alți copii.

Dacă simți să recomanzi acest curs sau alte activități PlaYouth și altor părinți, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ți-am fi extrem de recunoscători. Mulțumim!
————————–————————–————————–———————————————————–
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relație cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intri în conversație cu noi. Scrie-ne pe [email protected] sau intră direct pe site-ul nostru www.playouth.ro.