Skip to main content

Ne pregătim cu drag pentru un nou început școlar și ne dorim să sărbătorim împreună această perioadă.

Hai să petreci timp de calitate alături de noi pe 22 septembrie! Între 11:00-17:00, Casa EFdeN din Bulevardul Pache Protopopescu, Nr. 66, va deveni locul nostru de joacă, unde cei mici și cei mari vor putea experimenta multe dintre activitățile care se desfășoară în timpul anului la noi, la PlaYouth.

Copiii vor experimenta chimie distractivă, pictură, grafică și desen, animaţie stop-motion, origami, teatru, bune maniere sau fotografie, iar părinţii responsabilitate socială, educaţie financiară și cercul siguranţei. Avem pregătit și un demo surpriză pentru copii și părinți. Totul într-un cadru prietenos, deschis și cu drag de învăţare, alături de echipa și de trainerii PlaYouth.

Vă așteptăm cu multe întrebări pe care să ni le adresaţi și cu mult curaj să încercaţi lucruri noi. Este momentul în care ne cunoaștem și în care vedeţi dacă activităţile noastre vi se potrivesc și apoi să vă înscrieţi la cursurile care vi se par cele mai potrivite! Vă așteaptă multe suprize plăcute și multe zâmbete, așa ca la început de an școlar!

Aici aveţi agenda evenimentului cu multe activităţi interactive pentru fiecare.

Ca să ne putem organiza mai ușor, vă rugăm să ne trimiteţi un mail sau un SMS prin care vă confirmaţi prezenţa sau să completaţi formularul din acest link. 

De asemenea, puteţi trimite invitaţia pentru alţi prieteni interesaţi, astfel încât să oferim ocazia mai multor copii și părinţi să petreacă timp de calitatea împreună și să își descopere pasiunile 🙂

Iar aici este și pagina evenimentului FB  unde puteți găsi mai multe informații despre traineri și pasiunea lor pentru educaţie, dar și despre activităţile noastre.

Vă așteptăm cu drag!